Psihanaliza > Metode: Actele ratate


Ce sînt actele ratate şi simptomatice
 

Ce sînt actele ratate? Erori obişnuite ca de pildă diferite uitări de nume, de proiecte sau titluri de cărţi, erori de lectură ca atunci cînd citim în loc de cuvîntul scris într-un ziar un altul, erori de pronunţie, cînd îl loc să spunem cuvîntul pe care l-am vrea spunem un altul, erori de scris, cînd scriem altceva decît intenţionăm. Există foarte multe erori de acest gen - numite în general lapsusuri - pe care Freud le studiază cu atenţie şi le supune analizei pentru a dovedi că nu sînt simple erori ci acte care au semnificaţie.

Apoi sînt actele simptomatice, din care cel mai întîlnit este joaca cu verigheta pe deget. Aceste acte indică intenţii inconştiente care se revelează numai după o analiză serioasă.

Un act simptomatic simplu comite un bărbat care trebuie să-i telefoneze prietenei sale pentru a-şi lua rămas bun. În realitate, el nu ar dori acest lucru şi atunci, inconştient, cînd sună, foloseşte o cartelă expirată, astfel încît intenţia lui conştientă de adio să nu fie dusă la bun sfîrşit.

Freud dedică acestor acte pe care noi le considerăm normale, şi oricum fără semnificaţie, un studiu aprofundat în cartea sa Psihopatologia vieţii cotidiene. Această carte s-a bucurat de un succes imens pentru că se adresa publicului larg oferind explicaţii pertinente despre ce sînt aceste acte şi cum pot fi ele analizate.

Freud oferă în cartea sa multe exemple de acte ratate şi simptomatice interpretate. Importanţa interpretării lor în cura psihanalitică este mare întrucît ne conduce la nucleul conflictului psihic care stă la baza nevrozei individului. De asemenea, analiza actelor ratate poate servi ca mijloc de prezentare a proceselor inconştiente descoperite de psihanaliză.

Noi vom oferi ca exemplu analiza unei erori de scris (lapsus calami). Alte exemple vor veni în curînd. AROPA

  • Resurse:
    - Actele ratate si simptomatice sînt explicate mai pe larg în cursul AROPA de iniţiere în psihanaliză (modulele 1 şi 4). Click
    aici pentru detalii.
    - În revista de psihanaliză OMEN publicăm periodic exemple de acte ratate interpretate. Click
    aici pentru a consulta online colecţia revistei.

<= Înapoi la metode psihanalitice

 

Home | Cursuri online | Caută pe acest site | Newsletter

© 1998-2008, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa