ALFRED ADLER

Alfred Adler (1879-1937) devine, din 1902, membru al grupului vienez adunat în jurul lui Freud şi ia astfel parte la seratele de miercuri seara , unde aveau loc discuţii pe teme psihanalitice, în apartamentul lui Freud.

Adler a fost primul preşedinte al Asociaţiei vieneze de psihanaliză (1908) şi a condus împreună cu Stekel Zentralblatt fur Psychoanalyse.

Tot el este primul dintre elevii importanţi ai lui Freud care s-a separat de magistru, în 1911, pentru a-şi fonda, împreună cu 9 membri ai Societăţii vieneze, propria şcoală numită psihologie individuală.

Din 1926, Adler va lucra mai ales în America, iar din anul 1935 se va stabili definitiv acolo. A murit la Aberdeen, Scoţia, în 1937, în cursul unui turneu de conferinţe.

În monografia sa Studie uber Minderwertigkeit von Organen [Compensarea psihică a stării de inferioritate a organelor] - Berlin şi Viena, 1907 -, din care a extras o conferinţă ţinută la 7 noiembrie 1906 în faţa cercului vienez de miercuri, el a afirmat că a constatat adeseori o fimoză în cazurile de enurezie.

Freud şi-a arătat, desigur, dezacordul faţă de concepţiile proaspătului său partizan, concepţii care se abăteau vizibil de la principiile stabilite de el.

Într-adevăr, curînd, Adler avea să se axeze pe raportul dominator-dominat, aşa încît în optica sa complexul lui Oedip nu mai era decît o simbolizare a unei probleme mult mai importante, care aducea în scenă copilul vulnerabil căutînd să îşi compenseze inferioritatea fizică în faţa tatălui, în dorinţa sa de a-şi poseda mama.

--
Traducere şi adaptare I. Nicolau
Copyright Rene DesGroseillers

--

<- Înapoi la Dizidenţi