Sigmund Freud şi Psihanaliza > Articole Complexul lui Oedip de Mariana Marinescu Cineva ne cere pe forumul de psihanaliză să dăm informaţii despre complexul lui Oedip. Persoana solicitantă are un copil de 2 ani şi este interesată de dezvoltarea lui.
Mai întîi trebuie să spun că faptul de a cunoaşte ce este complexul lui Oedip nu ajută la nimic în practică. Identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex se
realizează nu pe linie culturală, programatic, ci pe calea instinctului. Chiar dacă nu vrem acest lucru sau vrem să îl controlăm oarecum, identificarea se petrece automat şi este cu neputinţă să intervenim.
Identificarea este o formă de relaţie cu obiectul prin care subiectul - copilul în speţă - introiectează calităţile obiectului. Astfel ia naştere supraeul - Freud însuşi susţine
că supraeul individului este moştenitorul complexului lui Oedip. Dar această identificare ascunde de fapt ostilitatea copilului faţă de părintele de acelaşi sex. El
vrea să-l suprime pe acesta, să-i ia locul alături de mamă sau tată (părintele de sex opus). Este o pură rivalitate care conduce uneori la rezultate dramatice.
Ceea ce împiedică dorinţa de înlocuire să se afirme pregnant este complexul de castrare şi angoasa specifică lui. Avem din nou de-a face cu instincte sau scheme
de comportament înnăscute. (Aici opiniile diferă, dar noi credem că complexul de castrare face parte din zestrea ereditară a individului transmisă de specie).
Din cele de mai sus rezultă limpede că un copil va avea o atitudine ambivalentă faţă de părintele de acelaşi sex. Pe de o parte îl admiră şi îl imită, pe de alta îl urăşte şi
ar vrea să-l suprime. Dorinţele de suprimare sînt înăbuşite şi înlocuite cu angoasa de castrare. În plus apar sentimente inconştiente de vinovăţie şi nevoia de pedeapsă
care, în viziunea lui Freud, este dictată de supraeu. Este de reţinut un fapt: poziţia părintelui de acelaşi sex faţă de copil - mai
precis calitatea relaţiei acestuia cu copilul - nu influenţează procesele descrise pînă acum. Altfel spus, nu putem împiedica ostilitatea copilului
arătîndu-ne înţelegători, prietenoşi, amicali cu el. Nu ni-l apropiem coborîndu-ne pe noi înşine la nivelul lui aşa cum fac mulţi părinţi "intelectuali". Copilul are nevoie să
înfrunte un rival pentru că instinctul îi dictează acest lucru. El nu este implicat personal în această chestiune, ci execută un program înscris în el la naştere.
Pe de altă parte, procesele care nu se desfăşoară liber în viaţa reală colorează imaginarul oniric. Visele copiilor sînt pline de agresiune aşa cum o dovedesc visele
unei fetiţe interpretate de C.G. Jung în lucrarea "Analiza viselor" editată de AROPA. Este foarte instructiv de studiat aceste vise.
Freud mărturisea că a descoperit sentimente ostile faţă de tatăl său în visele sale. Ori relaţia cu tatăl său a fost dintre cele mai bune. Totuşi, instinctul este mai puternic şi nu poate fi înfrînt.
Desigur că ostilitatea poate fi refulată, aşa cum am sugerat deja. Ea apare deghizat în vise. Sau poate fi sublimată. Găsim aici multe din expresiile spirituale întîlnite în
relaţia dintre maestru şi discipol. De asemenea, iubirea prietenească sau atracţia copiilor mai mici faţă de cei mai mari pot împrumuta din energia pulsiunilor ostile.
Refularea, sublimarea sînt cele 2 principale cursuri pe care le împrumută un instinct împiedicat să se manifeste.
Manifestările oedipiene sînt extrem de variate şi de aceea nu putem oferi aici o soluţie pentru părinţi. Nu există criterii absolute de purtare a părinţilor faţă de copiii
oedipieni. De la caz la caz, se impun soluţii diferite. În general însă, este util să avem o atitudine deschisă faţă de manifestările copilului, încercînd cu răbdare şi înţelegere
să facem ca episoadele oedipiene să se desfăşoare fără traume. Nu este bine să ne arătăm foarte cooperatori, să ne coborîm pe noi în faţa copilului, să devenim
victima lui. Dar nici să sancţionăm cu asprime purtarea copilului. Atitudinea noastră trebuie să se situeze între aceste două extreme. Ideal este să avem experienţa unui psihanalist sau să apelăm la serviciile unui
psihanalist. Dar cum idealul se atinge foarte rar ne rămîne flerul nostru să ne ghideze în aceste situaţii dificile. Bibliografie: -- |
|
Copyright 2008, AROPA. Toate drepturile rezervate.
|
|