Din cele de mai sus rezultă limpede că un copil va avea o atitudine ambivalentă faţă de părintele de acelaşi sex. Pe de o parte îl admiră şi îl imită, pe de alta îl urăşte şi ar vrea să-l suprime. Dorinţele de suprimare sînt înăbuşite şi înlocuite cu angoasa de castrare. În plus apar sentimente inconştiente de vinovăţie şi nevoia de pedeapsă care, în viziunea lui Freud, este dictată de supraeu.

Este de reţinut un fapt: poziţia părintelui de acelaşi sex faţă de copil - mai precis calitatea relaţiei acestuia cu copilul - nu influenţează procesele descrise pînă acum. Altfel spus, nu putem împiedica ostilitatea copilului arătîndu-ne înţelegători, prietenoşi, amicali cu el. Nu ni-l apropiem coborîndu-ne pe noi înşine la nivelul lui aşa cum fac mulţi părinţi "intelectuali". Copilul are nevoie să înfrunte un rival pentru că instinctul îi dictează acest lucru. El nu este implicat personal în această chestiune, ci execută un program înscris în el la naştere.

Pe de altă parte, procesele care nu se desfăşoară liber în viaţa reală colorează imaginarul oniric. Visele copiilor sînt pline de agresiune aşa cum o dovedesc visele unei fetiţe interpretate de C.G. Jung în lucrarea "Analiza viselor" editată de AROPA. Este foarte instructiv de studiat aceste vise.

Freud mărturisea că a descoperit sentimente ostile faţă de tatăl său în visele sale. Ori relaţia cu tatăl său a fost dintre cele mai bune. Totuşi, instinctul este mai puternic şi nu poate fi înfrînt.

Desigur că ostilitatea poate fi refulată, aşa cum am sugerat deja. Ea apare deghizat în vise. Sau poate fi sublimată. Găsim aici multe din expresiile spirituale întîlnite în relaţia dintre maestru şi discipol. De asemenea, iubirea prietenească sau atracţia copiilor mai mici faţă de cei mai mari pot împrumuta din energia pulsiunilor ostile. Refularea, sublimarea sînt cele 2 principale cursuri pe care le împrumută un instinct împiedicat să se manifeste.

• Soluţii

Manifestările oedipiene sînt extrem de variate şi de aceea nu putem oferi aici o soluţie pentru părinţi. Nu există criterii absolute de purtare a părinţilor faţă de copiii oedipieni. De la caz la caz, se impun soluţii diferite. În general însă, este util să avem o atitudine deschisă faţă de manifestările copilului, încercînd cu răbdare şi înţelegere să facem ca episoadele oedipiene să se desfăşoare fără traume. Nu este bine să ne arătăm foarte cooperatori, să ne coborîm pe noi în faţa copilului, să devenim victima lui. Dar nici să sancţionăm cu asprime purtarea copilului. Atitudinea noastră trebuie să se situeze între aceste două extreme.

Ideal este să avem experienţa unui psihanalist sau să apelăm la serviciile unui psihanalist. Dar cum idealul se atinge foarte rar ne rămîne flerul nostru să ne ghideze în aceste situaţii dificile.