Editorial

Psihanaliza, obiect de muzeu

De cîte ori mă întîlnesc cu amicul meu P. avem discuţii care decurg cam aşa:

Eu: Corupţie mare în România.
El: De la ei ne vine.
Eu: Mizerie pe străzi, în parcuri, în România
El: Las' că şi la ei e la fel.
Eu. Populaţie incultă, obraznică, violentă.
El: Influenţele proaste sînt de la ei.
Eu: Manele!
El: Să le vezi pe-ale lor!
Eu: Dezinteres în spitale şi şcoli.
El: Să vezi cum se droghează la ei în şcoli şi se omoară cu arme de foc. Libertinaj, lipsă de respect pentru părinţi.
Eu: Ocultism, magie, vrăjitorie...
El: De la ei vine moda asta.
Eu: Furt la nivel de stat din banii publici.
El: De la ei am învăţat şi noi - să vezi cum fură ei.

Lista poate continua la infinit cu "de la ei" şi mă întreb adeseori de ce ne dorim atîta să ne aliniem, să facem parte din comunitatea europeană, nord-atlantică etc. dacă la ei e la fel, ba chiar mai rău uneori şi tot ce vine de acolo este mizerabil?

P. este un om cultivat cu o profesie din domeniul artistic. Este căsătorit, are doi copii. Cu ani în urmă era adeptul înflăcărat al lui Eliade, şi al legionarilor, şi arăta rezerve faţă tot ce venea din afara acestui model socio-cultural. Acum Eliade şi cultura de tipul lui nu mai înseamnă nimic pentru că P. s-a convertit! A devenit ortodox sadea şi duce o viaţă de ortodox convins, cu mers la biserică, post, rugăciune, fapte bune etc.

M-am întrebat dacă ortodoxia explică atitudinea lui rezistentă faţă de "ei", refuzul de a admite că şi noi avem relele noastre personale care nu sînt importate. Este adevărat că în scrierile ortodoxe este tot timpul înfierat răul din afară (demoni, satan etc.) Totuşi această orientare etică nu explică totul...

P. a găsit în scrierile ortodoxe această latură care s-a potrivit cu mentalitatea sa . Ce avea specific această mentalitate nu e greu de relevat: neputinţa de a întruchipa o viaţă psihică interioară care nu se aliniază la valorile conştiinţei. Într-un cuvînt, viaţa inconştientă. Inconştientul, aşa cum a fost descris de Freud.

Desigur că P. nu este permeabil la psihanaliză şi nu va fi niciodată. Dar chiar dacă ar fi deschis intelectual pentru ea, ce ar putea face psihanaliza pentru el şi pentru cei ca el? Practic, nimic. Dacă tot răul este afară - la Satan, la comunişti, la vecini etc. - atunci nu mai are sens să facem analiză, să supunem cercetării viaţa noastră psihică. Şi iată de ce psihanaliza rămîne la români obiect de muzeu şi azi.