Ce este formarea în psihanaliză?

Formarea în psihanaliză este un proces complex de asimilare a cunoştinţelor teoretice şi practice ale psihanalizei în scopul dobîndirii nivelului necesar practicării psihanalizei clinice.

De ce este complex acest proces? Din mai multe motive pe care le voi enumera mai jos:

1. În primul rînd este absolut necesar ca viitorul psihanalist să treacă printr-o psihanaliză didactică. În fapt, nu există nicio diferenţă între psihanaliza didactică şi cea terapeutică. Ambele urmăresc depistarea problemelor nevrotice ale subiectului şi apelează la aceleaşi metode (vezi şi secţiunea metode). În plus, în cazul psihanalizei didactice, candidatul va obţine informaţii suplimentare despre sensul simptomelor sale şi modul lor de abordare în teoria şi practica psihanalitică.

Această analiză individuală (autoanaliză) trebuie să aibă o frecvenţă de minimum 3 şedinţe pe săptămînă pe o perioadă de timp de cel puţin 3 ani!

2. Cunoştinţele dobîndite din psihanaliza didactică trebuie extinse cu cunoştinţe legate de teoria şi practica psihanalizei şi în acest sens candidatul va citit şi studia principalele lucrări semnate de Freud, dintre care Interpretarea viselor , Conferinţe de introducere în psihanaliză, Psihopatologia vieţii cotidiene etc.

3. Psihanaliza nu este o simplă inginerie, adică o aplicare automată a unor soluţii de-a gata. Ea necesită talent. În acest sens, viitorul candidat va fi testat pentru a se vedea dacă este dotat pentru profesia de psihanalist. Simplul fapt că viitorul psihanalist a absolvit o facultate de psihologie nu oferă nicio garanţie în acest sens. Ca psiholog, el nu are, implicit, calităţile care îl propun pentru practica psihanalizei.(1) Este şi motivul pentru care mulţi absolvenţi preferă să se limiteze la psihanaliza aplicată care nu necesită talent şi dispoziţii constituţionale (înnăscute).

4. Pentru că psihanaliza nu este o simplă inginerie este evident că practica ei necesită multe alte cunoştinţe de cultură generală - literatură, artă, muzică, filozofie, spiritualitate etc.

5. În fine, e nevoie de practică îndelungată după pregătirea prealabilă - mai precis de practică supervizată pentru a demara o activitate clinică serioasă.

6. Ca să închei, întreaga pregătire a viitorului psihanalist nu se poate limita la cîţiva ani sau la cîteva cursuri de vară aşa cum se întîmplă în România. Este nevoie de foarte mulţi ani, ceea ce face ca psihanalistul să devină profesionist cu mult după 30 de ani!!! (2)

Se înţelege că aceste condiţii fac din profesia de psihanalist o încercare majoră. E nevoie, aşa cum am zis, de talent, de auto-analiză, de cunoştinţe teoretice şi de cultură generală. De practică (ani buni) supervizată...

Se impune acum întrebarea: există posibilităţi de formare în România? Un răspuns scurt ar fi: nu, nu există. Pentru a extinde: nu există, întrucît la noi nu se respectă condiţiile de mai sus şi totul se limitează la aplicarea formală a unor directive pentru a dobîndi diplome! Este politica unui organism internaţional care doreşte să se extindă (în dauna altora) în fostele ţări comuniste şi se abate de la principiile cunoscute în formare.

Dacă adăugăm şi binecunoscutul "nepotism", adică acordarea unor gradaţii pe alte criterii decît cele profesionale, înţelegem şi mai bine de ce România nu are nici azi psihanalişti cu formare temeinică.

Vom reveni asupra acestui aspect într-un articol viitor.

Note:
De citit deopotrivă articolul despre studiul psihanalizei de la secţiunea editorial - click aici.

1. Experienţa arată că foarte mulţi studenţi de la facultăţile de psihologie merg acolo din motive de tare psihice, ca şi cum obţinerea unei diplome ar fi o garanţie a sănătăţii lor mintale. Cunosc şi cazuri de psihiatri dominaţi de boli psihice, cu nimic mai prejos decît cele ale pacienţilor lor.

2. În acest sens este de la sine înţeles cam ce putem aştepta de la o persoană care susţine că are pregătire de psihanalist, ba chiar în mai multe domenii (implicit psihanaliza copilului), la o vîrstă cu puţin peste 20 de ani!

--
Articol de Jean Chiriac