Psihanaliza > Istoric


Introducere

Despre istoria psihanalizei s-au scris mii de pagini. Dintre cele mai influente ne reţin atenţia cele semnate de Ernest Jones, Fritz Wittels etc. Freud însuşi a scris în mai multe rînduri lucruri esenţiale privind istoria psihanalizei. Lucrarea sa Autobiografie şi alte eseuri comandate de enciclopedii şi editori oferă cadrul cel mai autorizat de situare a psihanalizei în context ştiinţific, social şi cultural.

Totuşi, ce ar trebui să cuprindă o istorie a psihanalizei? Credem că, în primul rînd, principalele momente ale apariţiei, dezvoltării şi impunerii psihanalizei, primele intuiţii şi descoperiri, cum au evoluat ele, întîlnirile memorabile, eşecurile şi alte asemenea evenimente care constituie structura intimă a mişcării psihanalitice.

De pildă, descoperirea terapiei cathartice, care stă la baza psihanalizei sau descrierea cazului Anna O. Primul Congres de psihanaliză , şedinţele de miercuri şi Comitetul secret înfiinţat special pentru a proteja psihanaliza de influenţe maligne. Primele cooperări dar şi rupturile cele mai semnificative, dizidenţele. Toate acestea şi multe altele, constituie, cum am spus, elementele de bază ale mişcării psihanalitice freudiene.

Noi facem primul pas în direcţia prezentării acestor momente cruciale cu un articol special scris pentru acest site de Jean Chiriac. Aşteptăm colaborări pe această temă. AROPA

^ SUS
 

Home | Cursuri online | Caută pe acest site | Newsletter

© 1998-2008, AROPA. Toate drepturile rezervate.

logo aropa