Psihanaliza > Istoric Psihopatologia vieții cotidiene
"Psihopatologia vieții cotidiene" este una din cărțile capitale ale lui Sigmund Freud. Aici autorul pune bazele aplicării investigației psihanalitice la fenomene psihice din viața normală. de Ileana Pop Freud ia cunoștință de semnificația psihologică a unor erori pe care le comitem de
obicei, dar pe care le considerăm banale, încă de pe vremea cînd redacta Interpretarea viselor. Astfel, el menționează subiectul într-o scrisoare datată 26
august 1898, adresată prietenului și confesorului său
Freud propune o psihanaliză a acestei erori de memorie: "Am reușit - scria el - să dovedesc că: 1) am refulat numele lui Mosen datorită unor asociații; 2) anumite
materiale infantile și-au jucat rolul în această refulare; 3) numele de substituție care mi-a venit în minte provenea din două grupe de materiale recente și infantile, la
fel ca și în cazul unui simptom. Analiza a rezolvat problema; din nefericire, ca și în cazul marelui meu vis [visul injecției Irmei n.n.] mi-este imposibil să o fac publică"(1).
Curînd Freud începe să adune, după cum îi era obiceiul, și alte exemple de astfel de fenomene, legate de alte forme de erori inconștiente. Publicate în articole,
în 1898 și 1901, și reunite în volumul propriu-zis în 1904, studiile lui Freud asupra psihopatologiei vieții cotidiene afirmau că aceste diverse disfuncții, ca de pildă Aceste acte ratate
aveau pentru Freud un sens ascuns și se produc ori de cîte ori o intenție conștientă este suficient inhibată de una inconștientă. Cu alte cuvinte, În măsura în care aceste fenomene se produc la toți indivizii normali, Freud vede aici unul din cele mai bune mijloace de sensibilizare la existența
și omniprezența inconștientului psihic. Atunci cînd explica nespecialiștilor principiile psihanalizei - ca de pildă în prima parte a lucrării Introducere în psihanaliză
(1916-1917) - el dădea întîietate interpretării actelor ratate. În acest sens, A. A. Brill povestește cum din sceptic cum era la început în privința teoriilor freudiene a devenit un
freudian convins, după o circumstanță în care uitarea unui nume i-a revelat influența inconștientului în aceste acte psihice.
Îndată ce s-au convertit la doctrina lui Freud, psihopatologii au văzut deschizîndu-se în fața lor un adevărat univers de interpretare psihologică, după
cum însuși Brill a indicat în traducerea în engleză a Psihopatologiei...:
Erau debuturile eroice ale lui Freud [și ale teoriilor sale] la psihiatri, încît observam, studiam și notam tot ce se făcea și se spunea în jurul
nostru, cu o răbdare de fier și cu un interes și zel neobosite. Nu ne făceam scrupule, de exemplu, de a-l întreba pe cutare, așezat la masă,
de ce nu se servește corect de lingură sau de ce face ceea ce face așa cum face. Era cu neputință să arăți o oarecare ezitare sau să taci pe
neașteptate, fără a da socoteală. Trebuia să te ții bine în frîu, oricînd gata și cu ochii în patru, căci nu puteai ști cînd și de unde va veni un
nou atac. Trebuia să explici de ce fluierai sau fredonai cutare arie muzicală, de ce aveai un lapsus în timp ce vorbeai sau o eroare de
scris. Totuși eram fericiți să procedăm astfel, fără alt motiv decît de a privi adevărul în față(2).
Entuziasmul ulterior al lui Brill nu trebuie să ne ascundă perseverența de care a trebuit să dea dovadă atît el, cît și ceilalți atrași de actele ratate, pentru
a aprecia semnificația lor psihologică. Prima analiză pe care Brill însuși a făcut-o unei uitări de nume, în 1907, este un
model de tehnică freudiană. O zi întreagă el a asociat(3) fără rezultat și în ciuda eșecului inițial și-a continuat eforturile pînă la revărsatul zorilor, sfîrșind prin a găsi
ceva psihanalitic. "Nu mă îndoiesc de fel - avea să scrie el ulterior apropo de convertirea sa - că dacă n-aș fi fost capabil să aflu explicația uitării mele probabil
că nu m-aș fi sinchisit deloc de Freud"(4). Psihopatologia... a fost publicată în România, abia în 1980, într-o culegere de
traduceri din operele lui Freud apărută sub semnătura dr. Leonard Gavriliu. În contextul politicii de îngheț cultural a vechiului regim, nefavorabilă deci
psihanalizei, cartea a trecut practic neobservată. De altfel, ecoul ei redus ar putea fi pus și pe seama faptului că amintita culegere avea un caracter de "uz intern",
adică se adresa explicit mediilor medicale, fiind sustrasă interesului mai larg al publicului de diverse orientări intelectuale. Note: Bibliografie: ---------------- |
||
Home | Cursuri online | Caută pe acest site | Newsletter © 1998-2008, AROPA. Toate drepturile rezervate.
|
||