Metodele psihanalizei (prezentare) Descoperind inconștientul psihic și importanței explorării lui în terapia psihanalitică, Freud
a pus la punct și metodele specifice de investigare. În această secțiune prezentăm pe scurt fiecare metodă urmînd să o dezvoltăm în articolele tematice, pe secțiuni, accesibile prin linkul "detalii". Anamneza - este o rememorare a împrejurărilor sociale și psihice care au
prevalat în momentul apariției primelor simptome nevrotice. În psihanaliză, aceste împrejurări au un loc important pentru că ele pot ajuta la reconstituirea contextului nevrotic. Detalii... Asociațiile libere - regula de aur a psihanalizei este vorbirea libră, fără
intervenții critice conștiente. Această metodă aplicată în așa-zisele asociații libere l-a ajutat pe Freud să renunțe la hipnoză și la aportul ei în investigarea contextului
nevrotic. Practica este acutală și azi în terapia psihanalitică și în interpretarea actelor ratate și a viselor. Detalii...
Interpretarea actelor ratate
și simptomatice - o altă contribuție fundamentală la investigarea proceselor inconștiente semnată de Freud. Pentru cei mai mulți dintre noi actele ratate
- ca de pildă erorile de lectură sau de scris, uitările de tot felul, ticurile etc. - nu au nici o semnificație, pentru că sînt puse pe seama oboselii, nervozității, neatenției etc. Freud este primul care a sesizat logica
acestor erori, pornind de la premisa determinismului tuturor manifestărilor noastre psihice. Detalii...
Interpretarea viselor - Freud descoperă semnificația viselor pe care le leagă de satisfacerea unor trebuințe inconștiente refulate. Interpretarea viselor în
psihanaliză este un subiect central pentru că interpretarea însăși este calea regală spre cunoașterea inconștientului. Detalii...
Analiza (interpretarea) simbolurilor - în aceeași manieră specifică psihanalizei, simbolurile - care apar în vise, în nevroze sau produse culturale -
contribuie, prin interpretarea lor, la lămurirea etiologiei nevrotice. AROPA<= Înapoi la ce este psihanaliza
|