Prima întîlnire cu psihanaliza -
Pacienții psihanalizei -
Psihanalistul nu este guru. - Cabinetul de psihanaliză
.
Psihanaliștii ruși afirmau că omul obișnuit ignoră că are un inconștient și pune toate necazurile sale pe seama radiațiilor, vecinilor și partidului. Altfel spus, el plasează sursa
tuturor relelor în afara sa. Interioritatea sa psihică este complet ignorată. Mai mult chiar, el confundă adeseori psihanaliza cu parapsihologia și cu ocultismul. Și la noi confuziile legate de
psihanaliză sînt de actualitate. De aceea nu ne va surprinde faptul că cei care fac apel la psihanalist/psihanaliză au întotdeauna în minte imaginea terapeutului parapsihologic, a radiestezistului sau a
unuia care se ocupă cu paranormalul. Totuși există și pacienți care se abat de la această regulă. Sînt cei care formează grupul "oamenilor disperați". Adică persoane suferind de probleme psihice
(sufletești) aparent grave, care au apelat deja la ajutorul medicinei clasice, apoi au trecut și pe la parapsihologi sau preoți, însă fără rezultat. De asemenea, există foarte mulți pacienți care au fost
psihiatrizați* și care nu au observat o ameliorare a stării lor. Acești oameni, care nu mai au nădejdea de a se vindeca prin mijloacele cunoscute, pot apela și la psihanaliză, ca la un ultim remediu.
- Psihanalistul nu este un guru
Faptul că psihanaliza este confundată cu parapsihologia și cu alte discipline neconvenționale face ca pacientul să supraestimeze persoana psihanalistului. El atribuie psihanalistului calitatea
de guru înzestrat cu puteri magice de vindecare, după modelul promovat de literatura de profil, de emisiunile TV și radio, de propaganda terapeuților "para" sau chiar a psihanaliștilor fără vocație.** În realitate, psihanalistul nu este un guru. El nu poate învăța pe nimeni lucruri care țin de domeniile spiritului, nu poate vindeca cu de la sine putere sau cu ajutorul intervenției miraculoase
a forțelor oculte, el nu binecuvîntează, nu acordă absolvirea de păcate etc. El nu posedă energii benefice (sau malefice) pe care să le comunice automat pacientului. Psihanalistul este un om
normal, cunoscător în domeniul vieții sufletești, capabil să conducă pacientul spre confruntarea cu sine însuși și cu simptomele sale, confruntare care determină în fond vindecarea autentică sau respingerea
tratamentului.
Cabinetul de lucru al lui Sigmund Freud - cameră din locuința sa de la adresa Berggasse, 19, Viena. Vedem în
fundal canapeaua pe care pacientul stătea întins. Psihanalistul era postat în spatele pacientului |
Cabinetul de psihanaliză nu este un cabinet medical. La drept vorbind, cabinetul psihanalistului seamănă cu o cameră de locuit, și adeseori este plasat în
locuința analistului. Nu există aparatură medicală, nici instrumente medicale ca stetoscop, aparat de măsurat tensiunea etc. Nu există nici rețetar și nici halat alb.
Ambianța fizică în care se desfășoară actul terapeutic în psihanaliză trebuie să nu amintească nimic de un salon medical, de camera de gardă a spitalului sau de cabinetul medicului de la dispensarul
policlinic. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a permite relaxarea pacientului și eliberarea lui de presiunea exercitată de autoritatea medicului în halat alb. Putem
spune astfel că psihanaliza nu face parte din practica medicală. Ea adoptă, mai ales azi, forme de relație cu pacientul inspirate din viața normală - amiciție,
confesiune, taifas - pentru a stimula dezinvoltura și deschiderea pacientului. Note: *Persoana "psihiatrizată" a urmat un tratament psihiatric îndelungat care implică
medicamentație și "ideologie psihiatrică". Ea se resimte în urma tratamentului psihiatric atît la nivelul reprezentărilor mintale - gîndește, simte și interpretează în
funcție de sugestiile psihiatrului care au fost asumate -, cît și organic, în urma efectelor secundare ale tratamentului chimic. ** Este simptomatic faptul că, într-un interviu, e persoană cu pretenții din
psihanaliza autohtonă susținea nici mai mult nici mai puțin că psihanalistul este un guru. Desigur că această afirmație este exegerată și denotă o dezorientare gravă
la nivelul definirii profesionale a celui care practică psihanaliza. Citește mai departe despre: -> Ce tratează psihanaliza? -> Cum tratează psihanaliza? -> Poziția activă a pacientului -> Durata curei. |