Vom enumera cîteva din afecţiunile tratate de psihanaliză: isterie, nevroză obsesiv-fobică, diverse fobii, depresie, probleme de cuplu, conjugale şi profesionale, dificultăţi şcolare, dezorientare şi confuzie, anxietate, angoasă,  disfuncţii sexuale etc. Psihanaliza nu tratează schizofrenia, demenţa paranoidă, melancolia suicidară, alte forme de stări discordante grave. Toate acestea intră în sarcina psihiatriei clasice, a neuropsihiatriei sau neurochirurgiei.

Astăzi se vorbeşte şi de autocunoaşterea prin psihanaliză. Multe persoane apelează la psihanalist din motive de alt ordin decît cel pur medical. Totuşi, în cele din urmă, problemele de genul celor enumerate mai sus ies la suprafaţă chiar şi acolo unde nu sînt declarate deschis.

• Cum tratează psihanaliza?

Spre deosebire de terapiile psihiatrice şi psihologice clasice, psihanaliza solicită pacientului o participare activă în actul terapeutic. De fapt el este cel care conduce tratamentul şi care poate să-i pună capăt atunci cînd s-a vindecat sau nu mai doreşte să continue.

Pacientul se implică nu numai prin relatarea tuturor ideilor care îi trec prin cap, dar şi prin efortul, adeseori extrem de dificil, de a asimila interpretările psihanalizei în legătură cu dificultăţile sale de viaţă, revelate prin propriile sale relatări.

• Durata curei

Durata curei psihanalitice nu este stabilită dinainte. Nici nu ar putea fi. Durata curei depinde, de fapt, de gradul de participare a pacientului la tratament, de fixitatea simptomelor sale, de fluiditatea libidoului şi de mulţi alţi factori care nu pot fi cuantificaţi.

De notat că atît în psihanaliza terapeutică, cît şi în cea didactică (în care se formează viitori psihanalişti), se impune o perioadă de testare, în care psihanalistul are timp să verifice măsura în care pacientul corespunde exigenţelor terapiei.